joi, 29 martie 2012
miercuri, 28 martie 2012
Originea numelui
Timp de peste trei secole istoria Moldovei a stat sub semnul Dinastiei Mușatinilor.
Acest nume generic s-a înrădăcinat atât de puternic, încât a ajuns a fi
considerat nume de familie și acest statut, acceptat de unii
cercetători, e pe cale să devină o premisă aproape certă, pentru
adâncirea cercetărilor. Referitor la originea familiei domnitoare, B.P Hașdeu afirmă că originea numelui Mușat s-ar găsi în Țara Românească, iar forma Mușatini
ar fi specific olteană, deci Mușatinii ar fi olteni, de viță
basarabească. De aici și o altă concluzie: aceea a necontinuității
dinastice, de la Bogdan I până la Alexandru cel Bun. 1)
I.D. Arginteanu, plecând de la premisa existenței, în Epir, a unor despoți numiți (în formă latinizată) Mușatinus, a tras concluzia că Mușatinii din Moldova au fost macedo-români curați.2)
Constantin Gane, în cunoscuta-i lucrare Trecute vieți de doamne și domnițe, considera că numele de botez al ficei lui Bogdan I întemeietorul Moldovei, Mușata, „a rămas în istoria noastră un nume patrimonial, cunoscut de toată românimea timp de aproape 600 de ani”. 3) De aceeasi parere este si Stefan S. Gorovei.
Succesiunea la tron
Stăpân de drept divin, ocupând
tronul numai „din mila lui Dumnezeu”, voievodul era, în primele două
secole de viață statală românească, urmașul întemeietorului țării;
familia sa – înaintașii,
colateralii și urmașii – formau dinastia țării. Modul de succesiune la
tron avea la bază sistemul electiv – ereditar. Dreptul de succesiune
aparținea în egală măsură, fiilor și fraților voievodului răposat,
fiilor și fraților unui voievod anterior, și chiar urmașilor pe linie
nelegitimă, proveniți din legături nerecunoscute de biserică. Condiția sine qua non era desemnată prin expresia „os domnesc” sau „să fie neam de domn și tot neamul său domni”. 4) Astfel, transmiterea dreptului de moștenire se realiza numai prin bărbați. Femeile erau, tacit , dar categoric și definitiv, îndepărtate de la domnie, putând intra numai în alcătuirea regenței unui minorat domnesc, ca mamă a fiului proclamat domn.5)
Statutul Doamnelor Mușatine
În
ceea ce privește căsătoria, spre deosebire de suveranii apuseni care se
căsătoreau doar cu persoane de rang egal, din case domnitoare,
suverane, voievozii români își alegeau soțiile și din familiile
boierești autohtone, fără ca această diferență de rang să constituie
vreun impediment. Biserica ortodoxă admitea ca legitime trei căsătorii
după care nu mai dădea binecuvântarea pentru a patra. În afară de
acestea, comform moravurilor vremii, voievozii români își alegeau dintre
fiicele de boieri, țiitoare, care, fără să aibă vreun titlu, dădeau stăpânului copiii, și uneori ei veneau numai de la acestea.6)
Soția voievodului purta titlul de gospodja(cu varianta gospojda), care înseamnă doamnă(în textele latine: domina, ducissa) și locuia împreună cu familia la Curtea domnească. În
general, avea o viață retrasă, neamestecându-se decât în cazuri
excepționale în viața țării, de obicei pentru a asigura fiului ei
coroana. Dispunea de o curte mică a ei, cu dregători speciali, și un fel
de apanaj din care își trăgea veniturile. În Moldova apanajul doamnei
era târgul Botoșani.7)
În istoriografia românească, viețile soțiilor
și fiicelor voievozilor români s-au bucurat de un larg interes nu numai
din partea istoricilor ci și a scriitorilor, precum Al. Odobescu,
N.Gane, M.Sadoveanu, și, desigur, C.Gane, autorul nemuritoarelor Trecute vieți de doamne și domnițe.
Costumul de la Curtea Moldovei
Viața la Curtea Moldovei s-a dezvoltat într-un climat bizantin. În împrejurări solemne, fastul curților sub aspectul costumelor folosite era deosebit. Costumul românesc de tradiție bizantina prezintă o notă originală față de cel occidental, prin bogăția ornamentelor. De altfel, broderia era folosită din plin în interiorul palatelor, bisericilor și mănăstirilor, ținând locul tapiseriilor occidentale.8) Culorile rafinate ale catifelelor și mătăsurilor erau alese în funcție de rang. Mantia largă, amplă,
de brocard, cu mâneci largi, tivită la gât, în față și pe poale cu o
bandă lată, brodată, cunoscută la curtea bizantină sub numele de granață, caracterizează costumul domnesc din Moldova, până către mijlocul secolului al XVI-lea.9) În secolul al XVI-lea, „granața” este înlocuită cu caftanul (mantie domnească îmblănită, simbol al autorității domnesti). Hainele erau confecționate din catifele, broșate cu fir de aur, florentine sau venețiene. Mătăsurile erau brodate cu flori de măr sau de măceși, lalele și zambile, produse în vestite centre ale Asiei Mici. Cea mai scumpă mătase era serasir-ul, deoarece firul de aur se petrecea pe toată lățimea țesăturii.10)
Pe cap, peste un văl subțire din mătase era așezată coroana împodobită cu pietre scumpe și perle de care erau prinse lungi pandeloques-ur, coborând pe umeri.11)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)